Suntem în plină criză, dar nu depunem armele
“Suntem în plină criză, dar nu depunem armele”
Interviu cu domnul ing. Iulian Drăgunoiu,
director general al companiei DIMAR
– Domnule ing. Iulian Drăgunoiu, puteau fi preîntâmpinate inundaţiile prin construirea de bazine de acumulare hidrotehnice, care să regleze în timp optim debitele în exces survenite în urma ploilor abundente?
– Debitele de apă care au fost înregistrate anul acesta sunt istorice, acest lucru însemnând că ele nu au figurat în niciun buletin statistic. Buletinul statistic privind nivelul pluviometric din România are o vechime de aproximativ 100 de ani, aceste debite nefiind înregistrate niciodată în toată această perioadă pe bazinele Siret şi Prut. Prin urmare, nu puteau fi prevăzute aceste debite, neexistând un calcul matematic riguros sau o regulă care să preîntâmpine din timp.
Sigur, sistemul de asigurare la noi în ţară, a calculelor privind lucrările hidrotehnice sunt determinate de legislaţia în vigoare. Asigurările pentru debitele multianuale sunt puncte de importanţă ale lucrărilor hidrotehnice, cu asigurări de 1% până la 5%, acest lucru însemnând că un debit al unei lucrări de importanţă majoră este luat în calcul ca fiind cel mai mare debit înregistrat în bazinul hidrografic respectiv, în ultima sută de ani. Deci, posibilitatea de a mai apărea o dată la o sută de ani, în funcţie de repetabilitate, scade gradul de asigurare. Prin urmare, debitele istorice sunt debite nemaiîntâlnite până acum şi cu siguranţă distrugerile şi degradările privind digurile din ţara noastră nu puteau fi prevăzute la o asigurare de unul la două sute, deci, o dată la două sute de ani, pentru că nici în legislaţia în vigoare şi nici în practica curentă nu există un asemenea grad de asigurare.
– Având în vedere aceste experienţe repetate, insist pe întrebare, în ce măsură, un sistem hidrotehnic dimensionat adecvat, ar putea reduce aceste dezastre?
– Dacă sistemul hidrotehnic şi, implicit, cel hidroenergetic al României ar fi realizate în proporţie de 90%, aşa cum ar fi ideal, cu siguranţă că aceste catastrofe naturale ar avea dimensiuni mai mici. Acest lucru ar însemna că pe toate cursurile ar trebui realizate lucrări hidrotehnice de amenajare completă a bazinelor hidrografice, pe toată lungimea albiei. În cazul acesta, cu acumulările pentru atenuarea undelor de viitură şi cu preluări care să pună în siguranţă barajele şi digurile existente, sigur că s-ar putea preîntâmpina unele degradări.
Dar, un asemenea grad de amenajare a întregului bazin hidrografic al ţării ar însemna un efort financiar extraordinar de mare, efort care, cu siguranţă la ora actuală nu poate fi susţinut de România. Ar fi interesant dacă s-ar putea asigura resursele financiare necesare pentru finalizarea lucrărilor hidrotehnice începute şi aflate în derulare, dar, din păcate, şi pentru acestea sunt destul de limitate, iar amenajările hidrotehnice şi hidroenergetice au de suferit din acest motiv.
– Este pregătită compania DIMAR să facă faţă, pe viitor, unui eventual portofoliu de lucrări hidrotehnice?
– Societatea DIMAR este angajată şi la această dată în lucrări de amenajări hidrotehnice, acest sector fiind unul specific companiei noastre. Lucrările de construcţii hidrotehnice fac parte din obiectul de activitate principal al firmei şi dispunem de mulţi specialişti în acest domeniu. Derularea proiectelor contractate cu unicul şi cel mai mare gestionar al bazinelor hidrografice din România, respectiv Administraţia Naţională “Apele Române”, sunt subvenţionate de stat, dar şi din fonduri europene atrase de ANAR.
Noi am executat o serie de lucrări de profil, o parte din ele au fost şi recepţionate, dar asta nu înseamnă că întregul bazin hidrotehnic al unui râu este amenajat, sunt doar lucrări parţiale, nu amenajări complete. Numai amenajarea completă a unui bazin poate asigura siguranţa albiei unui râu. Lucrările executate până în prezent pun la adăpost, în general, zonele puternic populate sau pe cele industrializate.
– În ce măsură criza economico-financiară v-a perturbat activitatea şi care sunt premisele pe care vă bazaţi în acest context?
– Sigur, această perioadă ne-a afectat şi pe noi, fiind o criză economico-financiară agresivă. Tot sistemul mediului de afaceri se resimte, companiile desfăşurându-şi activitatea cu mare greutate datorită blocajelor financiare care nu permit o derulare coerentă. Nu ne este comod, dar nici nu ne lăsăm doborâţi de efectele crizei. Suntem dispuşi să luptăm cu ea şi să nu depunem armele, aşa cum am învăţat. Trebuie să fim demni, echilibraţi şi de neclintit în faţa greutăţilor pentru a merge mai departe alături de colaboratorii noştri, de beneficiari, clienţi, parteneri şi bineînţeles, alături de Business Press!
Comments are closed.